John Hedley Brooke


Biografie

John Hedley Brooke este președintele Societății Internaționale pentru Știință și Religie. În perioada 1999-2006 a fost șeful catedrei de știință și religie și director al Centrului Ian Ramsey de la Universitatea Oxford, Marea Britanie. Este membru emerit al Colegiului Harris Manchester, profesor onorific de istoria științei la Universitatea Lancaster iar din anul 2007 membru distins al Institutului de studii avansate de la Universitatea Durham. A scris mai multe cărți printre care "Science and Religion: Some Historical Perspectives" (Cambridge, 1991) și (împreună cu Geoffrey Cantor) "Reconstructing Nature: The Engagement of Science & Religion" (Edinburgh 1998). Este co-autor al volumelor "The Cambridge Companion to Darwin" și "The Cambridge Companion to the Origin of Species". Pentru o listă a publicațiilor sale click aici.


Pozitie asupra problemei

Darwinismul și religia
Implicaţiile teoriei evoluției a lui Darwin asupra credinței religioase sunt la fel de aprig dezbătute astăzi, ca și în anii care au urmat publicării cărților sale Originea speciilor (în anul 1859) şi Originea omului şi selecţia sexuală (în anul 1871). Problemele pe care ştiinţa lui Darwin le-a ridicat teologiei creştine au fost mult discutate în acea perioadă. Printre acestea, provocarea pentru o interpretare literală a naraţiunii privind creaţia biblică, distrugerea argumentelor privind proiectul în natură, ameninţarea unicității omului, şi, excluderea agenţiei supranaturale atunci când se interpretează istoria vieţii pe Pământ. Din aceste motive dar şi din alte rațiuni, darwinismul a fost adesea o platformă pentru construcția perspectivelor materialiste şi ateiste, în opoziţie voită cu tradiţiile religioase care au văzut în natură dovezi ale puterii divine, îndrumare şi înţelepciune. Cu toate acestea, este o mare greşeală să ne imaginăm că noţiunile de creaţie şi de evoluţie sunt contradictorii. Teologii creştini din secolul al XIX-lea, au fost de multe ori receptivi la teoria lui Darwin. Printre cei mai progresiști gânditori religiosi, Darwin a fost considerat ca cel care a oferit o înţelegere aprofundată a procesului creaţiei, iar susținătorii evoluției teiste au pretins că ştiinţa lui Darwin furnizează o nouă resursă de reflecţie teologică asupra gradului de durere şi de suferinţă din lume. Darwin însuşi nu a fost niciodată un ateu şi la un moment dat a definit "natura" ca "legile rânduite de Dumnezeu pentru ca să conducă Universul". Având în vedere marea literatura existentă pe această temă şi faptul că înţelegerea noastră ştiinţifică este ea însăşi în schimbare continuă, nu cred că este înţelept să fim dogmatici atunci când luăm in considerare mai multe ipoteze care au fost avansate pentru mecanismul de schimbare evoluţionară. Cred, totuşi, că susținătorii ideii unui "design inteligent" greșesc atunci când folosesc acest concept pentru a ataca modelele de evoluţie neo-darwiniste. Resping de asemenea, argumentul că darwinismul are ca rezultat ateismul. Ca istoric al ştiinţei, recunosc că sensul cultural al teoriilor ştiinţifice nu a fost niciodată determinat numai de ştiinţă. Faptul că maimuţele şi oamenii au un strămoș comun nu înseamnă că oamenii nu sunt unici. Conştiinţa noastră, liberul arbitru şi simțul responsabilității morale rămân valabile şi, după cum a observat marele genetician Theodosius Dobzhansky, aceste caracteristici umane aduc cu ele atât o binecuvântare cât şi un blestem, frumos prezentate în povestea biblică a căderii.
John Brooke/martie 2010