Biografie

Octavian Popescu este în prezent profesor de genetică şi genetică moleculară la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. Este, de asemenea, directorul adjunct al Institutului de Biologie si membru corespondent al Academiei Române din anul 2000. Educaţia sa include un titlu de doctor în biochimie la Universitatea din Iaşi în anul 1985. El a publicat mai mult de 80 de lucrări ştiinţifice (Nature, Science etc.) şi două cărţi. A fost cercetător asociat la Institutul Pasteur din Paris şi la Spitalul Universitar din Basel şi profesor invitat la Biozentrum, Universitatea din Basel.

Poziţia asupra problemei

Darwin azi

În Originea speciilor sau Despre originea speciilor (On the origin of species by means of natural selection), publicată în 1859, Charles DARWIN prezintă prima descriere credibilă a evoluţiei biologice, oferind o extraordinară imagine, raţională şi argumentată, pentru originea întregii diversităţi a lumii vii dintr-un singur strămoş comun. Motorul schimbării în lumea vie este selecţia naturală. Principalele idei, argumentate cu dovezi experimentale, au fost:

1. Actele supranaturale ale Creatorului sunt incompatibile cu ceea ce se observă şi se constată experimental în natură.

2. Toate formele de viaţă au evoluat din unul sau câteva tipuri de organisme.

3. Speciile evoluează din varietăţi pre-existente prin intermediul selecţiei naturale.

4. Apariţia unei specii este treptată şi de lungă durată.

5. Cu cât asemănările între taxoni sunt mai mari, cu atât mai mult aceştia sunt mai apropiaţi în evoluţie şi cu atât mai recentă este divergenţa lor de ultimul strămoş comun, numit în prezent ultimul strămoş comun universal (Last Universal Common Ancestor - LUCA).

Viziunea lui Darwin despre evoluţia lumii vii a fost suficient de completă şi convingătoare pentru a influenţa profund gândirea majorităţii naturaliştilor, în particular, şi a oamenilor de ştiinţă precum şi a publicului educat, în general.
Cu toate acestea, de la bun-început, teoria evoluţiei a fost contestată, fenomen care continuă şi astăzi, de unii reprezentanţi ai clerului (în special teologi protestanţi), dar fără o argumentare ştiinţifică solidă. Pentru mulţi teologi contemporani însă, evoluţia biologică este un fapt real şi este mai degrabă "un prieten deghizat al teologiei şi nu duşmanul ei", iar "aparentele contradicţii apar doar atunci când, fie convingerile ştiinţifice, fie cele religioase, fie cel mai adesea ambele, sunt greşit înţelese" (Ayala, 2007). Adepţii "creaţionismului ştiinţific"şi mai recent cei ai "proiectului inteligent" fac o confuzie fundamentală între natura ştiinţei şi modalităţile de testare şi validare ale unei teorii ştiinţifice. Argumentul "complexităţii ireductibile" este de fapt un argument al ignoranţei. Ei vor să descopere în ştiinţă pe Dumnezeu şi credinţa. Totuşi, Biblia, în special capitolele referitoare la Geneză, nu trebuie interpretată ad litteram. În 1981, Papa Ioan Paul al II-lea, dând un răspuns fundamentaliştilor creştini, a spus că Biblia "ne vorbeşte despre originile universului şi despre formarea sa, nu pentru a ne oferi un tratat ştiinţific, ci pentru a stabili relaţia corectă a omului cu Dumnezeu şi cu universul".

Oamenii de ştiinţă contemporani nu mai sunt preocupaţi de obţinerea dovezilor în sprijinul teoriei evoluţiei ci de înţelegerea cât mai corectă a procesului evolutiv. În acest context, biologia moleculară a "furnizat" evoluţioniştilor instrumente excepţionale şi a oferit cea mai credibilă dovadă a evoluţiei biologice. Biologia moleculară, apărută în prima jumătate a secolului al XX-lea, nu este o disciplină nouă stricto sensu ci mai degrabă o nouă modalitate de a percepe viul ca deţinător şi transmiţător de informaţie. Atunci când studiul fenomenelor evoluţioniste se rezuma strict la aspectele morfologice, biologia moleculară a pus la dispoziţie o cantitate considerabilă de date experimentale privind aşa-numitele "molecule informaţionale" (proteinele şi acizii nucleici). Datele moleculare puse la dispoziţia specialiştilor în evoluţie au permis, între altele: descoperirea mecanismelor implicate în creşterea calitativă şi cantitativă a informaţiei genetice în timp, demonstrarea naturii oportuniste a evoluţiei prin absenţa atât a perfecţiunii cât şi a unui scop pe termen lung, înţelegerea originii şi evoluţiei omului etc.

F.J. Ayala (teolog catolic cu doctorat în genetică şi evoluţie), în cartea sa Darul lui Darwin către ştiinţă şi religie (2007), afirmă că "religia şi ştiinţa nu sunt opuse, întrucât se ocupă de domenii diferite ale realităţii. Mai degrabă, ele pot fi considerate complementare... Cunoaşterea ştiinţifică, în speţă teoria evoluţiei, conţine credinţa în Dumnezeu, pe când Creaţionismul şi Proiectul Inteligent, nu".

26 februarie 2010

Octavian Popescu