Teoria evoluţiei şi religia

 

Caracterul epic al istoriei evolutive a vieţii este o sursă de inspiraţie pentru mulţi oameni de ştiinţă, aşa cum a fost şi pentru paleontologul britanic Simon Conway Morris. Convins că religia şi ştiinţa se îmbogăţesc una pe cealaltă, iar "evoluţia revelează cântecul creaţiei", el a arătat, prin angajamentul său pentru darwinism, că nu există o opoziţie simplă între ştiinţă şi religie.



Ideea că teoria lui Darwin contrazice religia a apărut pentru că a fost, în parte, un răspuns la câteva întrebări ştiinţifice, de exemplu modul în care apar speciile, care au fost rezolvate în mod tradiţional de explicaţii religioase. Ştiinţa şi religia sunt ambele seturi dinamice de idei. Fiecare are o relaţie strânsă cu anumite texte de bază. La fel ca toate cărţile, acestea pot fi citite în moduri diferite. Credinţele care decurg din ele pot părea a fi uneori contradictorii dar, într-o oarecare măsură, depind de modul în care textele sunt interpretate.



De exemplu, unii cititori din epoca victoriană care au luat contact cu teoria lui Darwin, s-au simţit ofensaţi, deoarece teoria nega rolul unui creator în geneza speciilor. Prin urmare, mulţi dintre cei care continuă să creadă că organismele vii au apărut prin acte de creaţie divină, găsesc versiunea modernă a teoriei evoluţiei greu de acceptat. Totuşi, aceasta este doar o interpretare a rolului unui creator în cosmos.



Teoria lui Darwin asupra originii speciilor nu spune nimic despre originea vieţii sau a universului. Ea se referă doar la modul în care, odată apărută o specie, aceasta poate da naştere mai multora, ajungându-se astfel la imensa diversitate a lumii vii. Este perfect plauzibil pentru o persoană să susţină o explicaţie ştiinţifică asupra modului în care legile naturale au dus la dezvoltarea actuală a universului şi a vieţii, şi, în acelaşi timp, să creadă că o zeitate a creat aceste legi.



Susţinătorul cel mai tenace al lui Darwin, omul de ştiinţă Thomas Henry Huxley, a inventat cuvântul "agnostic". Acest concept descrie propriul punct de vedere, conform căruia, atunci când sunt atinse limitele raţiunii, o minte deschisă cu privire la întrebările fără răspuns este cea mai bună abordare.



Chiar şi fără convingeri religioase formale, orice persoană care contemplă ceea ce relevă ştiinţa modernă despre diversitatea şi complexitatea vieţii, este înclinată să simtă puterea uneia dintre sursele universale de spiritualitate - sentimentul de uimire.
maini in piatra

 

Mâini şi stea săpate în piatră, Montana, SUA.

 

Continuă cu: Dovezile evoluţiei